GÂNDUL GREEN. România are unul dintre cele mai mari parcuri eoliene din Europa. Care sunt planurile pentru 2030

GÂNDUL GREEN. România are unul dintre cele mai mari parcuri eoliene din Europa. Care sunt planurile pentru 2030
GÂNDUL GREEN. România are unul dintre cele mai mari parcuri eoliene din Europa. Care sunt planurile pentru 2030
Publicat: 07/10/2020, 21:49
Actualizat: 06/04/2021, 15:40

România dispune de cel mai mare parc eolian situat pe uscat din Europa. Localizat în Dobrogea, acesta le aparține cehilor de la ČEZ Group, nefiind singurul din regiune. În această vară, România și-a asigurat 14% din consumul național de electricitate de la turbinele eoliene, iar pentru anul 2030, autoritățile și-au asumat că vor duce acest procent la 40%.

Investiții de miliarde de euro în energie eoliană

Gabriel Negrescu, director general al Parcului Eolian Fântânele, a explicat pentru Gândul Green procesul prin care vântul este transformat în energie electrică.

„În primul rând avem nevoie de vânt. Fără vânt nu producem absolut nimic. Cu toate acestea, vântul nu este singurul element de care are nevoie acest sistem pentru a funcționa.

Turbina este formată din fundație- pentru a avea o rezistență metalică. În continuarea acesteia, vine turnul mecanic, format din tronsoane metalice cu o înălțime de aproape 100 de metri.

În componența unui sistem eolian mai intră și nacela- care adăpostește generatorul și multiplicatorul. Rotorul preia energia cinetică a vântului și o transformă în energie mecanică, după care o transmite printr-un arbore principal către multiplicator, urmând ca generatorul să o transforme în energie electrică.

Urmează ca energia electrică să fie transportată prin circuitele electrice subterane (aproximativ 200 de km de cirucite electrice subterane). În final, energia este transmisă în stațiile electrice, din acestea ajungând în stația principala și fiind injectată în sistemul național”, explică Gabriel Negrescu, director general al Parcului Eolian Fântânele.

Gabriel Negrescu, director general al Parcului Eolian Fântânele.

Gabriel Negrescu spune că investiția în parcul eolian din Dobrogea se ridică la peste 1 miliard de euro. Acesat a menționat și că pe lângă turbinele și platformele care au fost construite, s-a realizat o rețea de drumuri care este utilizată și de către agricultorii locali.

„Energia eoliană poate înlocui orice energie clasică atât timp cât este livrată consumatorului. Anul trecut am avut o producție de 1.185.000 MW oră, iar producția noastră record anuală a fost de 1.323.000 MW oră, în anul 2017.

Investiția în parcul eolian a totalizat 1.1 miliarde euro si pe lângă turbinele și platformele care au fost construite, s-a realizat o rețea de drumuri care este utilizată și de către agricultorii locali.

Am oferit și locuri de muncă. În parcul eolian lucrează intre 30 și 60 de persoane, prestatori externi”, a mai spus Gabriel Negrescu.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ce sancțiune a primit un şofer din Vâlcea după ce şi-a împodobit BMW-ul cu luminițe
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Cum ar vota românii cu pregătire superioară la alegerile prezidențiale. Diaspora, marea necunoscutǎ. Surprizele studiului...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
O tânără care a făcut un test ADN ca să afle care este istoria familiei...
Cauza morții lui Gabriel Cotabiță. Ce s-a întâmplat cu artistul de 69 de ani
Cauza MORȚII lui Gabriel Cotabiță! Solistul s-a chinuit ENORM în ultimele clipe de viață
Haos pe șosele, trafic paralizat și viscol în jumătate de ţară. Zona în care zăpada...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
Viața la bloc 2024. Este obligatoriu pentru asociația de proprietari! Trebuie să respecte legea
Semnalul din trafic la care tresare orice șofer. Când vin sancțiunile
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Cât a plătit un miliardar pentru banana lipită cu bandă adezivă de perete?